Dragi elevi și părinți,

Începutul anului școlar este totdeauna așteptat cu bucurie și optimism. Acest an școlar are în plus noi provocări. Din cauza pandemiei trebuie să ne adaptăm și să ne reinventăm.

Vom aplica scenariul 2 pentru desfășurarea activității didactice.

Prin urmare, clasele a VIII-a și a XII-a vor învăța în programul de dimineață, cu efectiv complet.

Clasele V-VII și a XI-a Real vor veni tot dimineața, dar jumătate din efectiv va lucra de la școală, iar cealaltă jumătate de acasă, online, cu alternanță la o săptămână.

Clasele a IX-a, a X-a și a XI-a Uman vor învăța după-amiază, jumătate din efectiv va lucra de la școală, cealaltă jumătate de acasă, online, cu alternanță la o săptămână.

Împărțirea claselor în cele două efective vă  va fi comunicată de diriginți.

          Ne-am pregătit să vă primim în condiții de siguranță totală:

- separatoare transparente în clasele în care se învață în efectiv complet;

- viziere pentru toți elevii și profesorii;

- dezinfectanți și consumabile;

- trasee de intrare și ieșire bine stabilite.

          Pentru învățarea online avem tehnica necesară pentru a transmite lecțiile în timp real, pe platforma Microsoft Teams.

          Programul zilei de 14 septembrie, orarul și sălile de clasă pe care le veți avea vor fi postate pe site în zilele următoare. -  link (PROGRAM 14 SEPTEMBRIE)

          Această perioadă este dificilă pentru noi toți, dar pentru că suntem un grup de oameni deosebiți, o adevărată echipă – părinți, elevi, profesori, vom trece cu bine.

          Vă așteptăm cu drag,

          Consiliul de Administrație al Colegiului Național ”Nichita Stănescu”, Municipiul Ploiești